ڪےღ° Я-ul din dЯagoste °ღڪے

Dintre nori, se balansa un picior alb. Se misca lent, in ritmul acordului de vioara in balade uitate de vreme. Nu avea harpa, nu avea o fasa purpurie in jurul sau si nici aripi care atingeau pamantul. Dar era un inger. Purta niste pantaloni de in si o camasa la fel, de culoare crem. Isi misca cu dibacie mana peste o coala de hartie, compunand poezii. Aici, Sus, inspiratia venea de peste tot si el iubea sa auda culorile lumii pamantene, sa le simta cantecul si sa le vada aroma. Transpunea acele fiinte din nuante in cuvinte. Ii parea rau doar ca nimeni de acolo de jos nu se va bucura vreodata de ceea ce el prelucra din sentimentele lor. Nimeni nu stia ca el era maestrul si ei muza. Nu ii placea cand oamenii erau considerati primitivi sau rai, caci pentru el reprezentau o sursa continua de intrebari. Locul lui preferat era intre raza Apusului si sarea oceanelor. Acolo, in curcubeul cu viata scurta care se nastea dand limita clara celor doua lumi, statea el. Pergamentul sau se lungise pana la valuri, insa acestea nu il udau. Il citeau toate curioase si uneori ii rapeau din fraze si le punea pe spuma marii ca sa ajunga la marinarii singuratici. Si pasarile erau hoate. Ele le luau pe aripi si le imprastiau vantului ca sa le duca prin melagurile racoroase pe care le vizita el.

Dar ingerul era fericit. Stia ca asa ajungeau la creaturile pamantului si spera sa le primeasca. In zadar. Omul era prea agitat sa asculte fluieratul unui trecator binedispus dimineata pentru ca se grabea sa ajunga la munca. Omul isi ignora copilul ce gangureste pentru ca il doare capul, fara sa se chinuie sa priceapa ceva din limba lui. Omul rasfoieste in cateva clipe un roman de dragoste si reciteste de zece ori rubrica sportiva din ziar. Omul este paralel cu lumea in care traieste. Superficialitatea castigata odata cu civilizatia, l-au facut sa fie orb, surd si mut in raportul cu natura. Astfel, ingerul se intrista, insa si acea tristete o punea pe randuri, tot de dragul lor.

Bucla blonda i se prinsese de genele lungi si il incomoda la scris, dar nu o inlatura. Ochii lui erau picaturi curse din cerul albastru si daca ai fi fost in stare sa il percepi, ai fi simtit in jurul sau doar prospetime si dulceata. Dupa ce a pus punct la finalul ultimului rand scris cu o eleganta unica, a luat in palma o parte a norului si a suflat peste ea imprastiind-o peste culmile muntilor ca pe o papadie.

Privea si se simtea legat de acea lume. Si ceilalti ingeri faceau oarecum parte din ea, dar el simtea nevoia de a fi mai aproape. De obicei, ziua statea aici sus de unul singur. Noaptea se lua cu stelele la intrecere pe orbitele lor si calatoarea cat de departe avea voie. Numele sau, oarecum scurtat pentru intelegerea noastra limitata, este Miirlah.

O Voce imbibata in dulceata si autoritate l-a strigat din inima si el a mers in intampinarea Lui. Dialogul celor doua fiinte ar fi neinteles de oameni, dar pe scurt, dorinta ingerului s-a indeplinit. Avea de acum sa fie mai aproape de Pamant decat a fost vreodata. Avea sa fie un inger cu grad, un inger pazitor.

Numele fiintei careia ii va purta de grija de acum si harta destinului ei, ii fusesera aduse la cunostiinta lui Miirlah si acesta era nerabdator sa isi inceapa misiunea.

– Cand? a intrebat el.

– Maine se va naste.

Intr-o familie de trei persoane, ele sunt defapt sase. Mama are un inger, tata are un inger, copilul are un inger. Chiar daca nu sunt locuri pentru ei la masa, sau tacamuri, ei sunt mereu acolo. Daca am stii ca si atunci cand avem ganduri perverse sau facem fapte de care ne este jena nu suntem singuri ne-ar fi rusine? Daca am stii ca mereu suntem priviti si simtiti la vibratii energetice in totalitate de gardianul nostru spiritual am incerca sa fim mai buni?

– Este o fetita! a strigat doctorul si ingerul sau pazitor emana lumina in incapere.

Miirlah radia ca un soare de mandrie si iubire, intampinandu-si jumatatea materiala cu nerabdare. Avea de acum inainte sa fie legat de acest bebelus.

O iubea deja.

Ochii stransi intr-o dungulita subtire ii defineau figura de marimea unui pumn si buzele roz se deschisesera intr-un „o” dulce care scotea un plans de intampinare. Era un salut pentru lumea in care pasise. Miirlah o pricepea. Era surprinsa de lumina orbitoare din sala de nasteri, dar nu era speriata. Ii era prea somn si nu fusese pregatita sa lase locul in care crescuse timp de noua luni, dar nu facea nazuri cand asistenta a masurat-o, a cantarit-o, i-a facut baie si a invelit-o intr-un material care mirosea a flori.

Dupa, i-a fost pusa in brate acelei femei ravasite de efort si micuta a raspuns imediat caldurii materne, gangurind multumiri, pana cand a adormit. Vedea lumina si culori, simtea atingeri si auzea sunete de muzica. Bebelusii cunosc mai bine lumea in care au ajuns dormind, pentru ca inconstientul are sarcina de a-i pune la curent cu ceea ce se intampla.

– Felicitari, Miirlah, i-a spus ingerul pazitor al doctorului.

– Sper sa nu ne vedem prea des, a raspuns Miirlah grijuliu.

Si-a ridicat aripile cat de inalt a putut, dupa care a fluierat lung, pentru ca toti semenii lui sa auda ca pe Pamant a venit un nou suflet, unul care va fi iubit si ocrotit si care este in grija lui Miirlah Poetul! Numele ei din ziua aceea a fost Etifimia ( in limba greaca insemnand „dorinta”) deoarece parintii ei se chinuisera mult cu medicina moderna sa o aiba.

Etifimia a crescut frumos, intr-o familie cu principii morale puternice, care i-a dat o educatie buna, transformand-o intr-o persoana cu gust pentru frumos si cu stima de sine. Mereu a fost comoara lor, cea care la reuniuni de rude era in centrul atentiei, distrandu-i cu talente artistice, cu grimase haioase si aspect dulce. Generozitatea de care dadea dovada Etifimia ajungea la inimile tuturor si nu exista copil sau persoana adulta care sa o poata mustra pentru maruntisuri. La varsta de cinci ani a facut polipi si a trecut printr-o operatie scurta, la zece ani si-a rupt piciorul la joaca si a stat in ghips o luna, iar la varsta de paisprezece ani i-a murit bunica, insa prin toate aceste obstacole, Miirlah a trecut odata cu ea.

Nu se mai satura sa intre in visele ei in diferite forme ca sa ii faca viata mai frumoasa si sa ia cumva legatura cu ea. Astazi era papusa pe care si-o dorea la aniversare, maine era catelusul pe care ai ei nu il luau din lipsa spatiului, iar saptamana viitoare era un curcubeu strident care ii alina somnul. Ingerul pazitor era mereu in dreapta ei si cand batea vantul profita sa ii mangaie umarul, pentru ca asa, alinarea lui trecea neobservata. Miirlah nu avea voie sa intre in contact direct cu ea, ori sa se amestece in deciziile ei, decat in caz de forta majora. Poate multi ati auzit istorioarele fantastice cum ca la un moment de cumpana au fost salvati de o forta invizibila. Nu sunt coincidente si cu atat mai putin minciuni.

Ingerul pazitor face parte din tine si tu faci parte din el, asa cum Miirlah isi vedea „dorinta” implinita in Etifimia.

„Se spune ca stelele sunt mai numeroase decat toate firele de nisip de pe plajele lumii. Nu te simti frustrat pentru ca nu poti zbura pana la ele? Exista clipe in care ti-ai dori sa te poti muta si mai departe de „la celalalt capat al lumii”? Zboara! Da, vei spune ca nu esti pasare si apoi te vei resemna. Dar sa fii cu picioarele pe pamant nu inseamna sa fii cu ele de nedezlipit. Sa fii rational nu inseamna sa uiti sa visezi. Sari! Cand simti ca plutesti in euforie, ridica-ti ancora si lasa-te in voia sentimentelor!

Deschide-ti aripile si inalta-te!”

Un comentariu